O dronă printată 3D revendică recordul de viteză

O nouă dronă cu motor „jet” poate fi cea mai complexă mașină zburătoare construită până acum, fiind construită folosind aproape integral tehnologia printarii 3D.

Drona, care și-a făcut debutul în Dubai la Airshow la începutul anului 2016, seamănă foarte mult cu un avion de jucărie, dar are anvergura aripilor de 3 metri și un design aerodimanic, ceea ce îi dă o înfățișare futuristică.

Aproape 80 % din suprafața dronei este proiectată și construită folosind tehnologia de printare 3D, conform celor de la Aurora Flight Sciences and Stratasys, compania care a produs aparatul de zbor. Acesta cântărește 15 kg și poate zbura cu viteze ce depășesc 241 km/h.

„Din cunoștințele noastre, această este cea mai mare, rapidă și complexă dronă printată 3D produsă până în prezent”, a afirmat Dan Campbell, inginer de cercetare aerospațială la Aurora Flight Sciences. Drona conține câteva spații goale, care au fost produse cu o imprimantă 3D clasică, folosind tehnologia FDM, care constă în extrudarea plasticului topit, depus strat cu strat până se formează obiectul. „UAV-ul de la Aurora Flight Sciences este dovadă clară că tehnologia FDM poate construi structuri goale și totuși închise, spre deosebire de alte  metode de fabricație” a spus Scott Sevcik, manager de dezvoltare la Stratasys. Acele spații goale din interiorul pieselor ajută enorm la reducerea greutății totale a dronei.

Unele părți ale aeronavei au fost printate folosind altă tehnologie decât FDM, și anume SLS (sintetizare laser), un proces în care părți mici de material se încălzesc ca să adere între ele pentru a forma obiectul. Tehnologia SLS este des folosită pentru a printa părți mici din metal.  „Cu toate aceastea, printarea 3D a înjumătățit timpul de proiectare și construcție al dronei. Costul de fabricație al dronei a fost de asemenea scăzut comparativ cu metodele tradiționale de fabricație”, a menționat Sevcik.

Cei de la Aurora Flight Sciences demonstrează cât de utilă este printarea 3D, în special pentru aeronave ușoare, precum dronele. Această metodă de fabricare este folosită și pentru alte UAV-uri (Unmanned aerial vehicle). O dronă puțin mai mică, de asemenea printată 3D, a decolat de pe puntea unei nave Britanice, aparatul fiind produsă de inginerii de la Univeristy of Southampton, în Marea Britanie. Aceasta are anvergura aripilor de 1.2 m, poate atinge viteze de 97 km/h și este foarte silențioasă, ceea ce o face perfectă pentru misiunile militare.

În 2014, o companie numită Arch Aerial a început să producă drone mici, printate 3D, care pot funcționa cu software open source. Acest lucru le face folositoare pentru o gamă largă de aplicații, precum supravegherea recoltelor sau scanarea siturilor arheologice.